Securitate IT: “Micul Fum” a primit marea condamnare, patru ani de închisoare cu executare, pentru cele mai noi fapte de vitejie ale acestuia. Sentinţa nu este definitivă, însă nu are nicio şansă să se schimbe ceva în continuare, din punctul de vedere al executării pedepsei, poate doar din cel al numărului anilor pe care îi va petrece în penitenciar, deoarece a mai fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, în 2012, pentru fapte asemănătoare.
Între 2010-2011, Marcel Lazăr Lehel a accesat fără drept conturile de e-mail şi Facebook ale unor persoane publice de la noi, după care a postat conţinutul privat al acestora pe pagina proprie de pe aceeaşi reţea de socializare, unul dintre pseudonimele folosite fiind “Micul Fum”.
După cum vă spuneam, anul care a urmat, în 2012, a beneficiat de clemenţa judecătorilor şi a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare.
Se pare că nu a învăţat nimic din toată treaba asta, aşa că în 2013 a ridicat miza, pentru că pe lângă persoanele publice din România, a luat la ţintă şi personalităţi din alte ţări, cum ar fi S.U.A şi Marea Britanie.
Ciudat este că nu vorbim de vreun puşti teribilist, care a intrat şi el din curiozitate să vadă despre ce este vorba, ci de un om în vârstă de 40 de ani, care nu a înţeles că viaţa privată a altora nu este problema nimănui.
Asta mă duce cu gândul la faptul că şi-a asumat tot ceea ce a făcut şi chiar îşi dorea să ajungă acolo unde este acum.
În rest, mult circ presărat cu trupe speciale de intervenţie, deoarece aveam de a face cu vreun mare terorist.
sa treaca si el la procedura parlamentarilor si sa zica ca are cancer,sida,i s-a schimbat vocea sau alte prostii si va scapa! ,nu?.zic asta pt. ca am vazut ca parlamentarii toti se inbolnavesc pe loc rau de tot in puscarie ,cat despre facebook!! e un mare rahat!!.