Dacă tocmai ţi-au dispărut tagurile şi categoriile de pe blogul tău cu WordPress, nu este cazul să intri în panică, fiindcă acelaşi lucru mi s-a întâmplat şi mie, aşa că m-am gândit că nu ar fi rău să scriu care a fost soluţia potrivită, în cazul meu, pentru a rezolva problema şi a vă veni în ajutor.
Vă scriam zilele trecute că WordPress o mai ia razna din când în când, mai ales dacă întâlneşte şi anumiţi factori externi care pot influenţa felul în care popularul sistem de administrare a conţinutului se comportă. Bine că nu sunt dese aceste cazuri, WordPress fiind un CMS destul de stabil şi sigur.
Unul dintre aceste momente a fost nu cu mult timp în urmă, atunci când absolut toate tagurile şi categoriile WordPress au dispărut de pe blogul meu. Nu că lipsea doar o singură categorie sau un singur tag, ci absolut toate categoriile şi tagurile au dispărut din WordPress ca prin minune.
Totul s-a întâmplat atunci când am încercat să salvez un articol. Am apăsat pe “Save Draft” şi hocus-pocus categoriile şi tagurile WordPress lipseau cu desăvârşire. Am crezut că nu văd eu bine, aşa că după ce mi s-au mărit ochii precum unei sepii care tocmai a aflat că va ajunge pe masa unui restaurant, am încercat să găsesc o rezolvare cât mai rapidă pentru toată această neplăcută situaţie.
Prima dată am crezut că este de la pluginul de cache, aşa că am dat repede un “empty all caches” şi un refresh la pagină, însă nimic: categoriile şi tagurile WordPress încă erau date dispărute şi nu se lăsau găsite iar atât de uşor.
În fine, am mai încercat eu diverse lucruri, le-am căutat peste tot, inclusiv pe preşul din faţa uşii, acolo unde doarme un căţel, însă nu am reuşit să le găsesc.
Până la urmă, rezolvarea pentru dispariţia, lipsa, tagurilor şi categoriilor în WordPress, a însemnat ştergerea conţinutului dosarului /TMP, cel pe care îl puteţi găsi acolo unde este instalat blogul, folosind panoul de control furnizat de către firma voastră de hosting. Folderul respectiv era plin cu fişiere temporare, mai bine zis, o mulţime de sesiuni deschise, despre care nu se ştie de ce au apărut.