Români condamnaţi la închisoare cu executare, pentru clonare de carduri

Doi români, I. L, în vârstă de 30 de ani şi D. G. 29 de ani, au fost condamnaţi la aproape cinci ani de închisoare cu executare după ce au sustras bani din băncile americane, folosindu-se de aparate speciale şi camere de luat vederi instalate pe ATM-uri pentru a citi datele de pe cărţile de credit şi mai apoi a le clona, anunţă procurorul Paul J. Fishman pe site-ul justice.gov.

L. şi G. au recunoscut că împreună cu alţi români au instalat aparate care citeau şi înregistrau informaţiile bancare ale celor care foloseau ATM-urile, după care mergeau pentru a le recupera în vederea clonării cardurilor.

Aceştia au mai spus că folosind acele informaţii obţinute ilegal, au sustras aproape un milion de dolari de la sucursalele din New Jersey, New York şi Connecticut ale unei bănci.

Până la pronunţarea sentinţei, I. L. şi D. G. au fost reţinuţi fără drept de eliberare pe cauţiune, iar după ce a fost comunicată pedeapsa de 57 de luni de închisoare cu executare, pentru fiecare dintre cei doi, aceştia au mai fost puşi şi la plata unor despăgubiri în valoare de 985,000 de dolari şi vor fi supravegheaţi timp de doi ani după ce îşi vor ispăşi pedepsele.

Se pare că L. şi G. făceau parte dintr-o grupare mult mai mare, toată formată din cetăţeni români, capii acesteia fiind M. V. şi B. R., ambii în vârstă de 31 de ani, cei care au şi creat aparatura de citit carduri şi micile camere de luat vederi care aveau rolul de a filma codul PIN tastat de către victime.

Prejudiciul total creat de către această grupare se ridică la suma de cinci milioane de dolari americani, toţi ceilalti implicaţi fiind în prezent reţinuţi de către autorităţile americane, fără posibilitate de eliberare condiţionată, în aşteptarea procesului.

Ioan Leusca si Dezso Gyapias

Foto: longisland.news12.com

If You Enjoy What You Have Read And Would Like To Help Us, Consider Visiting Our Premium Domain Names PORTFOLIO And Share It On Social Networks Or Tell The World About This Article. Also, You Can Leave A Comment Below.

3 Comments

  1. Vorba aia: “degeaba stai cu curu la perete, daca tii gura deschisa.” Sper sa nu fie si cazul lor!

  2. brailenii astia 2 erau cu vaca de cand i am vazut prima data la new york.chiar stateam si ma intrebam cum de au rezistat atat de mult timp in libertate. adevarul ca politia americana e f slaba. ii ajuta tehnologia si praduiala altora, gen…tinerii de mai sus,

    • Tu poate iesti un praduitor ca noi neam facut pedeapsa ca baieti si am iesit cu fruntea in sus nu va tine care ai legat multa lume si acum te dai baiat si u cate dormeai pe tine de panara ce sunteti

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *