Securitate IT în fiecare zi 43
Cele mai importante ştiri ale zilei, din domeniul securităţii IT:
1. CNN Edition: “O uriaşă furtună solară se îndreaptă către Pământ.”
Se pare că o uriaşă furtună solară se îndreaptă către Pământ. Din fericire, oamenii nu au de ce să se teamă, fiindcă acele radiaţii nu ne vor afecta pe noi. Nu direct. S-ar putea să mai pice câte un generator electric sau câte un satelit, deci ar fi bine să aveţi câte o lanternă la îndemână sau dacă a voastră convorbire telefonică se întrerupe, ştiţi de la ce este.
Nu sunt exagerări, fiindcă astfel de lucruri s-au mai întâmplat. Tot după o astfel de furtună solară, în anul 1989, toată provincia Quebec a rămas fără electricitate, pentru mai bine de 12 ore. Tot atunci, mai mulţi sateliţi ai NASA nu au mai putut fi controlaţi pentru mai multe ore. De asemenea, naveta spaţială Discovery era pe orbită la acea dată (13 martie) şi a avut ceva probleme cu anumiţi senzori, pe durata acelei furtuni solare.
O astfel de furtună are loc atunci când Soarele, care nu-i altceva decât o uriaşă minge formată din gaze, 92,1% hidrogen şi 7,8% heliu, începe să împroaşte cu radiaţii, atunci când au loc anumite explozii, denumite flăcări solare. Astfel de explozii au avut loc în ultimele două zile. Două la număr.
Această uriaşă furtună de radiaţii ar trebui să ajungă în această noapte la noi (vineri spre sâmbătă). Pe lângă efectele mai puţin plăcute care ar putea avea loc, cum ar fi defectarea aparaturii electronice, furtunile solare creează şi aurorele boreale, adică acele spectacole de lumina vizibile mai ales din punctele nordice ale planetei noastre. Chiar dacă nu la fel de puternice precum în nord, acestea pot fi observate şi de către cei aflaţi mai în sud, aşa că nu ar strica să aruncaţi o privire pe geam în noaptea aceasta.
2. Help Net Security: “A fost făcut public felul în care Yahoo a luptat împotriva programului american de spionaj în masă.”
Au fost desecretizate aproximativ 1500 de documente, ce fac parte dintr-un număr mult mai mare, care arată felul în care Yahoo a luptat împotriva progamului american de spionaj în masă, până nu a mai avut ce face.
În anul 2007, guvernul Statelor Unite a promulgat o lege ce permitea autorităţilor să solicite furnizorilor de servicii online, informaţii secrete ale utilizatorilor. Yahoo a refuzat să facă acest lucru, cel puţin la început, deoarece oamenii de acolo considerau aşa ceva drept neconstituţional, însă până la urmă nu au mai avut ce face, deoarece au pierdut procesul în toate fazele lui, iar dacă în continuare nu doreau să se supună, riscau să fie amendaţi cu 250 de mii de dolari pentru fiecare zi de întârziere.
Mi se par ciudate toate aceste dezvăluiri din ultima perioada. Alaltăieri am citit şi v-am scris şi vouă aici, că Microsoft a procedat cam la fel ca Yahoo.
Oare aşa să fie şi astfel de companii să fie unele care şi-au dorit din toată inima să protejeze interesele utilizatorilor săi sau se încearcă albirea unei situaţii în care oamenii nu mai au încredere în nimic din ceea ce există online, în special în programele dezvoltate de către americani?